Battlefield 4 primește un update major ce rezolvă mai multe probleme

de: Radu Neagu
14 12. 2013

Un update major a fost lansat ieri pentru Battlefield 4 pe PlayStation 4, care rezolvă o mare parte din problemele ce cauzau blocarea și întreruperea gameplay-ului pe consolă.

Update-ul vine cu o listă consistentă de probleme rezolvate pentru consola celor de la Sony, probleme care au transformat jocul dintr-o experiență plăcută, într-o frustrare ridicată pentru toți gamerii care l-au încercat pe noua platformă. Ca orice produs foarte nou, PlayStation 4 și chiar și Xbox One sunt predispuse la probleme de genul acesta. La fel se întâmplă și cu sistemele de operare complet noi, cum este cazul lui Windows 8, care se pare că nu vrea să își rezolve încă problemele menționate de utilizatori. Hardware-ul celor două console este revoluționar în comparație cu cel anterior, astfel bug-uri de genul vor mai fi întâlnite în următoarea perioadă. Astfel toți cei care și-au achiziționat sau plănuiesc să își cumpere noile console, trebuie să fie puțin răbdători în acest sens. Pe de altă parte partea bună este că ambele console vin cu hardware similar de la AMD, așa că rezolvarea poate veni mai rapid pe ambele, indiferent despre ce joc este vorba.

Update-ul aduce rezolvări în zona stabilității jocului pe PlayStation 4, rezolvări pentru probleme de audio în hărțile de dimensiuni mari, rezolvă efectul de blur atunci când se foloseau atacurile EMP, reduc probabilitatea de a salva progresul jocului în fișiere corupte, rezolvă problemele la nivel de pornire a jocului și câteva efecte vizuale mai ciudate în terenul de joc.